Sensul academic al termenului de design interior este complex si de multe ori exprimat in termeni care il fac sa para mai greoi decat in realitate. Insa transpunerea sa in practica vizeaza un eclectism de note de stil clasice sau moderne sustinute de o cunoastere ad literam pasagera sau expresa a acestora. Cu totii incercam sa dam un aer personal propriei locuinte. Aer personal care cuprinde in egala masura reflexii sau chiar accente ale propriei personalitati, cumulul de impresii obtinute prin vizitarea locuintelor celor mai mult sau mai putin apropiati precum si viziunea particulara asupra a ceea ce inseamna design de interior.

design de interior

Conditionari

In definitiv nu este un exercitiu atat de greu sa cumperi mese, scaune, paturi, canapele, covoare, perdele sau alte obiecte necesare intr-o casa. Greutatea apare doar in momentul in care se doreste definirea unui stil sau, si mai dificil, contopirea unor elemente specifice unor anumite stiluri intr-un tot armonios. Pe langa cunostintele de ordin teoretic necesare este nevoie si de stabilirea sau definirea unor conditionari tehnice de care cei mai multi doritori sunt dependenti. Daca in cazul unei constructii personale, despre o casa pe pamant este vorba, marimea volumelor este la indemana celui ce comanda constructia respectiva, in cazul unui apartament la bloc, apartament deja construit, dimensiunile date il obliga in alt fel pe cel ce isi doreste amenajarea sau reamenajarea locuintei sa tina cont de acestea ca de un dat in sine. Pozitionarea este la fel de importanta deoarece de ea depinde cantitatea de lumina naturala disponibila. Aceste sunt doar doua dintre caracteristicile de care un designer de interior este nevoit sa tina cont.

Pentru alegerea unui anume stil de design de interior este in primul rand necesara cunoasterea unor particularitati ce tin intr-o oarecare masura de conditionarile amintite mai sus. Dorinta de a decora camera in stil baroc sau victorian ar trebui sa fie limitata de dimensiunea incaperii datorita opulentei decoratiunilor sau a accesoriilor care le insotesc si fara de care stilul respectiv ar fi vaduvit de insasi nota sa caracteristica. Nici stilul minimaist nu este potrivit oricarei dimensiuni asa cum stilul contemporan nu este potrivit intr-o casa in care este prezent un copil mic.

Alegerea unui stil

Varietatea de stiluri in care poate fi decorata o locuinta este extrem de variata, alegerea apartinand doar proprietarului. Adesea este recomandata consultarea unui arhitect de interior a carui viziune si experienta pot conduce la obtinerea unui rezultat bun din punct de vedere estetic. Daca se prefera neincluderea lui in peisaj, sarcini precum documentarea, alegerea gamei cromatice de baza si alte “nimicuri” care nu se vad la prima vedere dar care se simt vor cadea in sarcina celui care se va ocupa de acest aspect. Este de prisos sa amintim de importanta decorarii locuintei intr-o modalitate placuta si eficienta.

Neatentia sau necunoasterea pot crea stilul kitsch, un stil care, din pacate, este des intalnit in interioarele de astazi cand usurinta cu care se pot procura diverse piese de mobilier si costurile care pot fi suportate sunt principalele puncte de reper in alegerile facute. Decorarea unui apartament de bloc de mici dimensiuni intr-un astfel de stil ar mai putea fi, cu rezerve considerabile, trecuta cu vederea. Decorarea unei constructii noi de dimensiuni respectabile in care au fost adus de-a valma un numar de mobile nu poate fi iertata sub nici o forma. Altfel spus, lipsa unui minim simt al esteticului trebuie penalizata.

O compilatie salvatoare

In urma unei analize atente asupra propriilor preferinte de design de interior se constata lipsa unei rezonante cu vreun stil anume. Nu este nici o problema atata timp cat decoarea interiorului unei locuinte se face intr-un mod armonios care cuprinde idei desprinse din mai multe stiluri. Culorile si accesoriile vor completa si vor defini stilul personal.

 Alegerea unui stil de design de interior este foarte asemanatoare cu alegerea unui stil vestimentar. Felul in care este reflectata personalitatea, sunt etalate gusturi sau preferinte definesc un om, un caracter, o casa.